De ce sa aplicăm pentru un credit nebancar
Există mai multe motive pentru care să te bazezi un împrumut online nebancar de la noi, începând de la faptul că îți propunem chiar cele mai avantajoase condiții. Veniturile eligibile sunt cele specificate în Norma de Creditare pentru persoanele fizice, la fel și documentele solicitate, iar vârsta minimă a solicitanților este de 18 ani. Astfel, oricine îndeplinește aceste criterii are posibilitatea de a se bucura de toate avantajele disponibile la Smile Credit.
In plus, dobânda este fixă pe toata durata creditării, motiv pentru care atunci cand alegi un împrumut nebancar în rate nu ai nici cea mai mică grijă.
Linia de credit nebancară cu trageri lunare succesive pe o perioadă de 24 de luni poate fi exact ceea ce căutai. La Smile Credit nu percepem comisioane, așa că le-am eliminat pe cele pentru analiza dosarului, pentru administrarea creditului și pentru rambursarea anticipată. Așadar, ai parte de și mai multă libertate și, cu siguranță, cu sprijinul pe care îl oferim vei avea parte de mai multă libertate în viața ta.
Suntem conștienți și de faptul că pot interveni situații neprevăzute, astfel că sumele datorate se pot prelungi dacă se achită dobânda și penalitățile.
La Smile Credit ne-am propus să ajutăm câți mai mulți oameni care au nevoie de sprjin financiar. Ține la distanță toate problemele pentru că soluția o gasești la numai cateva click-uri distanță.
Te incurajăm să cheltui responsabil, astfel că suntem aici pentru tine ori de câte ori ai nevoie, însă te susținem să nu consumi mai mult decât este nevoie. Ne dorim o relație bazată pe încredere și siguranță și îți oferim tot ceea ce este necesar în acest sens.
Alege Smile Credit!